Fara sa fie o intamplare, aceste cuvinte rostite de Pr. Mircea Panciuk la predica din 12 octombrie 2003, si-au gasit ecoul in frumoasa initiativa a d-nei dr. Ana Adamache de a oferi tinerilor din comunitatea romaneasca din Calgary un sprijin material si o sansa de a se afirma printr-un act de cultura. Multumim din nou si pe aceasta cale d-nei dr. Ana Adamache pentru generozitatea faptei sale si intelepciunea de a gasi calea de coagulare a unei identitati de spirit national, de modelare de caractere si de manifestare a unor talente romanesti.

Una din conditiile de admitere in obtinerea unei burse a constat in scrierea unui eseu prin care candidatul sa-si manifeste dragostea, interesul si respectul fata de tara mama - Romania. Aceasta tema generoasa a stimulat stilul literar al fiecaruia dintre cei zece candidati, dovedind ca avem tineri de mare nadejde. Eseurile dezvaluie o diversitate de opinii, unghiuri insolite de abordare a unor probleme fundamentale si cotidiene, umor, sensibilitate, atasament fata de traditiile strabune, cunoastere si respect a valorilor spirituale romanesti. Amintirile calde si induiosatoare "de acasa" se impletesc cu o infinita speranta pentru viitor, in dorinta de a fi un bun roman si pe plaiurile canadiene.

Au fost desemnati prin tragere la sorti patru castigatori. Nu exista "cea mai buna lucrare", ci toate sunt "margaritare" in felul lor. In consecinta, am luat hotararea sa le publicam in totalitate pe pagina bisericii "Sf. Andrei" - Calgary. Marturie stau productiile lor literare si va invit sa le lecturati pe fiecare in parte.

Dati-mi voie, ca un ecou al amintirilor care traverseaza granitele tarii si ale timpului, sa impartasesc cu dumneavoastra bogatia si sensibilitatea unui fragment scris de nemuritorul Ion Creanga, cel care a leganat copilaria tuturor romanilor:

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau mitele jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care ma tineam cand incepusem a merge copacel, la cuptorul pe care ma ascundeam, cand ne jucam noi, baietii, de-a mijoarca, si la alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc, parca-mi salta si acum inima de bucurie!

Sufletul meu se intoarce la vatra stramoseasca, cu nostalgie pentru toate cate au ramas in urma noastra, cand am plecat sa cautam un viitor mai luminos si cu mai multe sanse de reusita, in tara aceasta care in multe seamana cu Romania. Muntii domina cu strasnicie pamantul in care m-am nascut, parca stand de straja pentru linistea si pacea acelor meleaguri binecuvantate. Marea Neagra scalda hotarele Romaniei parca asternuta cu umilinta la poalele blanzilor munti ai Dobrogei. Rauri nenumarate brazdeaza un pamant care hraneste cu roadele sale bogate 23 de milioane de suflete.

Intr-o tara situata in mijlocul Europei, eu si familia mea, ca si nenumarati alti romani, ne-am nascut si am trait in sufletul ei. Pentru mine ca pentru majoritatea ardelenilor, Transilvania e sufletul Romaniei, precum Moldova e leaganul de istorie al tarii, iar Muntenia meleagul nesecat de bogatie si frumusete.

Datoria mea de roman a fost si ramane sa fac cunoscut lumii intregi, ceea ce ne reprezinta pe noi si tara din care venim, cultura, obiceiurile si credinta in Dumnezeu, si nu in ultimul rand idealurile care ne-au din urma inca din vremurile in care Decebal si Traian au intemeiat Dacia - Traiana, idealuri de libertate, pace si bunaintelegere cu cei ce ne inconjoara.

Mi-ar place sa cred ca aceste cateva randuri au ajuns la sufletul tuturor celor ce le-au citit si au simtit si ei o data in plus, cum simt si eu, dorul de locurile copilariei, de familiile pe care le-au lasat in urma, de fiecare palma de pamant, de fiecare piatra de pe potecile batatorite ale copilariei, de meleagurile care pentu mine inseamna "ACASA".

Pentru toti cei ca mine si pentru tara in care ne-am nascut si pe care am lasat-o oarecum in urma noastra, sa inaltam o ruga Domnului, ruga de sanatate, prosperitate, ruga de viitor luminos, cu impliniri si reusite, ruga ca raul si nenorocirile sa ne ocoleasca pe noi si pamantul binecuvantat care pentru noi se cheama "ROMANIA" - un picior de plai o gura de rai.

Demult, tare demult, am stiut ce inseamna sa ai locul tau, sa te simti acasa. Demult, totusi nu e atat de demult, si totusi pare o eternitate. Au trecut numai patru ani de cand m-am mutat aici cu parintii si totusi Romania pare un vis frumos ce s-a intamplat demult. Un vis ce si in ziua de azi aduce un zambet dupa o zi catastrofala. Un vis ce imi aduce aminte de niste clipe ce nu vor fi uitate, de niste amintiri ce vor ramane pentru todeauna. Nu cred ca exista zi in care aceste clipe, aceste amintiri, sa nu-mi aduca aminte de ce am avut odata.

Nicioadata nu stii ce ai pana cand nu pierzi acel lucru. Toata lumea stia aceasta vorba si totusi numai cei care au pierdut odata ceva pot sa inteleaga puterea acestor simple cuvinte. Nu pot sa spun ca am avut tot ce am vrut, dar pot sa spun ca Romania mi-a oferit cea mai frumoasa copilarie pe care as fi putut sa o am vreodata. Mi-a oferit posibiltatea, copil fiind, sa invat lucruri ce altfel nu le-as fi invatat, sa-mi folosesc imaginatia si sa-mi fac niste prietenii ce probabil vor ramane pentru toata viata. Nu cred ca o sa pot uita vreodata aceste lucruri. Fiecare lucru, fiecare boacana facuta are pagina ei in cartea amintirilor.

Pentru mine, Romania va ramane intodeauna acel loc unde ma voi simti acasa. Nu cred ca voi putea explica vreodata de ce Romania a ramas casa mea pentru ca adevarul este ca nici eu nu inteleg acest lucru. Pur si simplu Romania e locul unde pot sa fiu eu, unde pot sa ma simt confortabil sa fac ceea ce vreau pentru ca in final este tara mea, este locul unde m-am nascut.

Un loc ce multa lume nu a auzit de el. Un loc ce este atat de departe si totusi atat de aproape. Un loc pe care nu am sa-l pot uita vreodata. Un loc pe care cu mandrie vorbesc despre el pentru ca sunt mandra ca m-am nascut in Romania, ca sunt romanca. Un loc ce am sa-l arat copiilor mei cu toata frumusetea ce te lasa fara cuvinte, cu toata istoria care iti explica prin cate a trecut poporul roman si in final cu toti oamenii si toata cultura lor ce si-au pastrat-o mii si mii de ani. Poate numai atunci vor intelege de ce mama lor a ramas legata de acel loc de-a lungul anilor. Poate tot atunci vor fi si ei mandrii ca fac parte dintr-un popor ce atatia ani a luptat pentru a ajunge unde este azi.

Majoritatea uitam acest lucru, uitam ca Romania este tara unde ne-am nascut, unde majoritatea am trait. Multa lume mai mult critica Romania decat sa o laude. Multa lume vede Romania ca o tara ce nu mai are nici un viitor si numai reprosuri sunt aruncate cand vine vorba de conditiile in care romanii din Romania traiesc. Probabil au si dreptate, la urma urmei fiecare are dreptul la opinia lui. Oricum este in firea omului sa isi aduca aminte numai de lucrurile rele si sa uite clipele frumoase. Eu una de fiecare data cand ma gandesc la Romania imi aduc aminte de toate drumetiile cu prietenii, de cum mergeam la schi cu tata, de cum mancam nuci verzi de ne murdaream pe maini exact inaintea anului scolor, si binenteles de scoala, de anii in care teoretic am invatat ceva si practic am facut numai prostii. Fiecare dintre noi are niste amintiri ce nimeni sau nimic nu le va putea sterge. Fiecare dintre noi a invatat intr-un mod sau altul ce inseamna sa fii roman. Eu am invatat acest lucru poate mai tarziu, cand am pierdut ceea ce aveam.

De abia acum de cand m-am mutat aici mi-am dat seama cat de important este sa apartii unui loc. Sa apartii unui loc iti da o identitate, o personalitate anume ce te face sa fii diferit de restul lumii. De abia acum pot sa spun cu mare mandrie ca sunt romanca. Nu pot sa spun ca nu ma bucur pentru ca mi s-a dat posibiltatea sa traiesc intr-o alta tara, sa cunosc o alta cultura si alti oameni, dar in inima mea, Romania intodeauna va fi casa mea pentru ca unele lucruri nu le poti schimba. Asa sunt ele sa fie.

Un motiv este pentru ca am fost nascut intr-o tara a carei istorie se intinde pe o perioada atat de indelungata, ca sunt parte a unui popor cu o traditie atat de diversa si ale carui radacini se trag din inteleptii daci si puternicii romani. Deasemenea pentru ca sunt ortodox - religie care se incadreaza intr-o sfera atat de larga a crestinismului si care a fost aparata de-a lungul secolelor de inaintasii mei care si-au dedicat sufletul si viata pentru a o pastra.

Am avut ocazia sa traiesc printre "straini"... si mi-am dat seama cat de norocos sunt sa am experienta anilor traiti printre "ai mei", atat prin faptul ca pot comunica in mai mult de o limba cat si prin faptul ca am o baza care imi permite sa inteleg si sa judec lucrurile privind din mai multe perspective. Fara traditia si limba ce ma reprezinta, nu as avea ocazia sa imbin cunostintele precedente cu cele actuale si sa ma pot defini ca un roman intre straini.

Cred ca limba si religia sunt cele mai importante trasaturi ce definesc o comunitate, ele fiind cele care au inchegat o natiune, punand bazele a ceea ce numim un popor. Poporul nostru vorbeste o limba care face parte din sfera limbilor latine. Datorita acestui fapt, pot intelege limbi care se trag din aceleasi radacini fara cunostinte anterioare sau studii in acea limba, putand face o distinctie clara intre Romana si alte limbi.

Desi foarte multi nu simt nimic pentru Romania, pentru mine faptul ca ma pot numi Roman este ceva care ma reprezinta si de care sunt mandru si care imi aduce tot timpul aminte ca am un avantaj peste "straini". Am rude mai mult sau mai putin indepartate care au luptat... chiar au murit pentru a apara tara, aducand o mica contributie prin ceea ce au facut destinului meu. Romania este pentru mine ce ma defineste ca individual - prin limba ce o vorbesc, religia in care cred si... cine sunt eu sa spun ca nu sunt mandru ca nu sunt Roman?

Aceste amintiri vizuale, sint poate ceea ce ma leaga cel mai mult de acele locuri si dupa aceea limba care imi face probleme chiar si acum, numele pe care il port si de care sint mindra, oamenii pe care ii cunosc si nostalgic imi reamintesc de "acasa" sau chiar parintii care la rindul lor s-au schimbat putin. Este prea putin pentru a numi acest sentiment "patriotism"?

Nu cred ca este putin si sint gata sa lupt cu oricine care spune diferit, la fel ca si cind cineva vorbeste de rau Romania si eu ma supar teribil, chiar si cind nu am dreptate citeodata. Ma simt ranita in acel moment si am sentimentul ca amintirile mele pretioase sint tavalite in noroi.

Nimeni nu are dreptul sa-mi distruga imaginea "Babelor" in timp de iarna, ori culmile "Vladesei" inconjurate de briuri de zmeura alunecind ca o cascada de verde si rosu de-alungul vailor si nici explozia de culoare a florilor fragede din parcul Herastrau.

Cu citva timp in urma m-am intrebat daca aceste lucruri sint adevarate sau poate sint numai rodul imaginatiei mele si a dorului da casa? Asa ca am hotarit sa fac ce de alfel parintii mi-au spus intotdeauna ca ar fi bine sa incerc si anume sa citesc literatura si chiar poezie in limba romana. Munca grea si rezultate nu prea spectaculoase.

Am avut nevoie de traducere si lucrurile nu prea faceau sens, dar cu timpul am inceput sa inteleg. Nu stiu daca voi putea vre-o data afirma ca am cunostinte solide de cultura romaneasca, cel putin la nivelul care l-as dori, dar am descoperit ca nu sint singura in acea lume a imaginilor care iti bucura sufletul cind sint scoase la iveala.

"Nu uita tara de unde vi" mi-au spus parintii cind eram doar un copil. La virsta frageda de noua ani nu intelesesem ce insemnau aceste cuvinte,tot ce stiam era ca ma pregateam sa imi petrec vacanta de vara in tara in care ma nascusem si familia mea era foarte nerabdatoare sa-si vada rudele.Stiam ca sint foare multe aspecte ale culturi si identitati mele despre care as fi vrut sa stiu dar cu timpul totul va avea un inteles. Incercind sa inteleg ce inseamna sa fiu Rominca este un drum care mi-a schimbat viata pentru todeauna.

Noi am imigrat in Canada in 1984 cind aveam numai patru ani in cautarea libertatii si a oportunitatilor. Crescind in Canada nu a fost greu pendru mine dar am stiut ca era ce va care ma facea diferita de restul clasei. Eram Rominca. Vorbam Romineste acasa, parinti mei nu-I ascultau pe Bryan Adams sau Rod Stewart ci pe Maria Ciobanu si Dan Spataru. La prinz nu muncam hamburgers sau cartofi prajiti ci sarmale, tocanita sau ardei umpluti. Era forte mundra de trecutul tarii dar simteam ca era inca mult de invat despre Romania si ce insamna sa fii Romin. Aceasta infinita curiositate a devenit forte puternica dea lungul anilor. Cea insamna sa fii Romin? Cine sint eroii nostri nationali? De ce inca Romania sufera de atitia ani?

Eu am petrecut numerose vacante de vara in Romania incercind sa gasesc raspunsuri la aceste intrebari. In timp ce eram in tara care mi-a captivat imaginatia am fost vrajita de frumusetia ei dar in acceleasi timp m-a intristat suferinta ei. Doream sa visitez toate coluturile acestei minunate tari si, sa vorbesc cu cite mai multi oameni si sa invat cit mai mult despre tara si trecutul ei. Muntii Carpati sint minunati, spiritul si energia oamenilor sint de neuitat dar eforturile oamenilor de rind niciodata nu mi-a lipsit din gind. Am vasut copii mici care s-au nuscut inocenti si plin de potential, dar acum traiesc pe strazi si cauta de mincare. Am intilnit batrini care au luptat in al Doilea Razboi Mondial care nu putea sa isi cumpere muncara si nu puteau sa is plateasca medicamentele. Dar am fost captivata de mundria lor ca sint Romini si cum se transformau cind auzeau musica populara si vorbeau despre Bucuresti ca despre micul Paris. De fiecare data cind visitam Romania credeam ca trebuie sa fac ceva sa-mi ajut tara. Doream din toate inima sa fac o diferentia in Romania in orce fel as fi putut.

Am inceput sa studies Stiinta Politca la Universitatea din Calgary cu concentratia in politica din Estul Europei. Am in ceput sa inteleg sursele problemelor tarii mele si am inceput sa inteleg de ce o tara atit de frumosa se lupta in acel fel. Atentia mai in studul academic sa simbat catre studul transitiei la democratia. De asemenea doream ca si alti studenti sa inteleaga cultura si trecutul tarii mele si sa ajunga sa aprecieze Est Europa. Aceasta hotarire m-a determinat sa creiez prima ascoiatie de studenti numita "Socetatea de Studii a Centrului si Estului Europei" Misiunea acestei socetatea este sa aduca la cunostinta studentilor frumusetea fara pereche a culturii si traditiei Estului Europei. Intodeauna imi voi aminti simplele cuvinte ale parintilor mai "niciodata nu uita de unde vi" dar stiu ca am inceput sa in realizez ce inseamne sa fi Romen si ca de vin din ce in ce mai mindra admirindu-mi tara, oamenii si determinatia lor pentru un viitor stralucit.

"Never forget where you came from," my parents told me when I was only a little child. At the tender age of nine I did not understand what that meant, all I knew was that I was getting prepared to spend my summer holidays in the country were I was born and my family was very excited to see our relatives. I knew there were many aspects of my culture and identity that I wanted to learn about but with time I knew that everything would make sense. Coming to know what it means to be Romanian has been a journey that has changed my life forever.

We immigrated to Canada in 1984 when I was only four years old in search of freedom and opportunities. Growing up in Canada was never really a challenge for me. I integrated easily in school, I made friends easily and I spoke fluent English. But I knew that there was always something that set me apart from all the rest of my classmates. I was Romanian. I spoke Romanian at home, my parents did not listen to Bryan Adams or Rod Stewart but Maria Cobanu and Dan Spatru. I did not have hamburgers and fries for dinner but sarmale, tocanita and arde umpluti. I was very proud of my heritage but I also felt that there was so much that I still needed to learn about Romania and being a Romanian. This relentless curiosity became powerful over the years. What does it mean to be Romanian? Who are our national heroes? Why has Romania been suffering all these years?

I spent numerous summer holidays in Romania trying to find the answers to these questions. While in the country that had captivated my imagination I was enthralled by its beauty but saddened by its suffering. I wanted to visit all the corners of this beautiful country and talk to as many people as I could to learn more about my country and heritage. The Carpathian Mountains were magnificent, the spirit and energy and its people were memorable but the struggles of ordinary Romanians never left my mind. I saw little children, who were born innocent and full of potential, now living on the streets and scavenging for food. I meet elderly men who once fought in the Second World War unable to pay for a meal and elderly women unable to purchase necessary health care. However, I was captivated by how proud they were to be Romanian and how they become instantly uplifted as they listened to an old record of musica populara and spoke of the Paris of the East that was once Bucharest. With each trip to Romania I began to believe that I had to do something to help my country. I was overcome by a sense of mission and a zealous ambitious to make a change in Romania in whatever way I could.

I began to study political science at the University of Calgary with a concentration in East European politics. I began to understand the sources of my countries ills and I began to understand why such a beautiful country was struggling the way it did. My attention in my academic studying began to shift to the study of transitions to democracy. I also wanted other students to understand my culture and heritage and gain an appreciation for Eastern Europe. My determination allowed me to create the first ever students association called "The Society of Central and East European Studies". The mission of his organization is bringing awareness to the beauty and uniqueness of East European culture and tradition. I believe that my journey in understanding what it means to be Romanian has only just begun but the journey is very exciting. I will always remember those six simple words my parents told me, "never forget where you came from" but I know that I had started to learn about what it means to be Romanian and my heart grows prouder and prouder as I admire my country, its people and their determination for a bright future.

Vara aceasta am avut prilejul de a vizita manastirile din nordul Moldovei si am fost impresionata de felul in care credinta si arta pot fi puse la un loc pentru a crea unele din cele mai impresionante si indragite simboluri ale poporului roman.

Prima manastire si preferata mea este Manastirea Sucevita. Sucevita a fost zidita in anul 1584, de catre Episcopul de Radauti, Gheorghe Movila, cu hramul "Schimbarea la fata a Domnului". Pictura de la Sucevita continua traditia maestrilor zugravi moldoveni. Frescele au fost realizate de catre Ion Zugravul si sunt inspirate din Noul si Vechiul Testament, viata culturii romane, precum si din istoria bisericii crestin-ortodoxe. Culoarea predominanta este verdele, care si-a capatat numele de " verde de Sucevita " dupa numele manastirii. La Sucevita isi afla locul de veci familia Movilestilor, familia fondatoare a manastirii. Muzeul manastirii detine un tezaur de o bogatie impresionanta, unul din punctele de atractie fiind o suvita de par a doamnei Elisabeta, sotia lui Ieremia Movila. Manastirea Sucevita este preferata mea datorita bogatiei si frumusetii artistice, precum si a ansamblului arhitectonic impresionant.

Manastirea Putna reprezinta pentru mine una din cele mai de pret bogatii ale Romaniei. Este prima ctitorie a domnitorului Stefan cel Mare, precum si locul sau de odihna vesnica. Manastirea este prima afirmare a domnitorului Stefan cel Mare ca protector si conducator al tarii. Manastirea se afla la poalele Obcinei Mari, ce inchide Pasul Prislopului, fiind nu numai un loc de concentrare religioasa, ci si de aparare a tarii.

Am fost impresionata de ansamblul architectonic al manastirii, de marimea zidurilor de aparare si de pacea ce parea sa domneasca asupra intregului loc. Poate starea de pace este data si de faptul ca manastirea Putna este locul de veci al domnitorului Stefan cel Mare.

La 500 de ani de la moartea sa, domnitorul a fost facut Sfant, fiindu-i astfel recunoscuta truda dovedita pentru apararea credintii crestine si a poporului moldovean. Legenda spune ca la locul de veci al Sfantului Stefan cel Mare, candela a ars vesnic, nu a fost niciodata lasata sa se stinga. Oare acest fapt nu cumva reprezinta credinta noastra si explica continuitatea poporului moldovean pe aceste meleaguri?

Acestea sunt manastirile mele preferate; ele reprezinta credinta stramosilor mei, continuitatea traditiilor si frumusetea tarii in care m-am nascut. Datorita domnitorilor care le-au zidit si oamenilor care le-au pastrat si renovat, inca avem dovezi sigure ale istoriei poporului moldovean si ale traditiilor pastrate de-a lungul veacurilor.

"Oare cum va fi?" se întreaba lumea înainte sa se desparta de tara natala, fie ca pleaca la lucru sau se muta pentru totdeauna în alta tara. Aceeasi întrebare o au si românii care se muta în Canada. De la început, de când trandafirul sufletelui rasare si pâna la sfârsit, când sedem în Rai lânga Dumnezeu pentru viata vesnica, vom fi români. Oriunde va merge un român, sufletul lui va ramâne însa pentru totdeauna acolo unde s-a nascut.

România nu este cea mai bogata tara din lume, nici cea mai mare în dimensiune, însa frumusetea naturii data de la Dumnezeu este un dar imens. Cu mii de ani în urma, diplomatia, puterea si disciplina romanilor, pe de o parte, împreuna cu întelepciunea, priceperea si bunatatea dacilor pe de alta, au format o noua natiune, natiunea româna. Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza si multi alti voievozi si domnitori, au ridicat si tinut cu demnitate sus flamura natiunii si aduc si astazi mândrie in inimele noastre. Românii din Tara Româneasca, Moldova si Transilvania, toti s-au unit la nevoie si au tinut piept împotriva marilor imperii si puteri militare. Cu neasemuita tenacitate au reusit sa biruiasca si sa pastreze limba, credinta si hotarele aceasei tari binecuvântate.

Alte tari, cum ar fi Canada, sunt mai bogate, mai puternice în armata sau mai bine platite în munca. Bogatie nu înseamna numai oameni care au bani, ci mai înseamna ca acei oameni sa fie bogati la suflet si sa pretuiasca toate cele date de Dumnezeu pe pamânt. Sufletului nu îi trebuie bunuri materiale, ci bucurii oferite de viata. Toti trebuie sa învete sa traiasca din plin. "Seize the day" în engleza si "Carpe Diem" în latina, înseamna a încerca a trai fiecare clipa a vietii cu tot sufletul, pentru ca nu se va mai întoarce niciodata înapoi.

Oamenii sunt deosebiti în România, deschisi la inima si foarte primitori. Senzatia de traditie, cand oamenii stau lânga familie, lânga bunicii cei cu "gust de viata", este nemaipomenita si coplesitoare, este ca un vis în care se uita de toate necazurile. Fulgii de zapada, sunetul îndepartat al colindelor, lemnele trosnind în foc, mirosul placut al merelor coapte si al cozonacilor abia scosi din cuptorul bunicii creeaza o senzatie de fericire fara de sfârsit. Susurul apelor, fosnetul frunzelor, cântatul pasarilor, ropotul ploii sau linistea amurgului sângeriu s-au strecurat si în sunetul muzicii originale, traditionale românesti. Sunt români în alte tari carora oricât de schimbati ar fi muzica înca le este la suflet, ca si traditia si obiceiurile stramosesti, pe care toti suntem datori sa le pretuim si sa le ducem mai departe.

România este coltul de Rai al poeziei eminesciene, linistit, pitoresc si plin de amintirile din copilarie ale lui Nica din Humulesti si asa va ramâne vesnic în inimile si gândurile noastre, ale celor aflati departe de tara. Nimic, nimeni, nici o tara in aceasta lume, nu-i cum e România pentru mine, un tarâm de neuitat, încarcat de istorie si har Dumnezeiesc.

Inca din vremurile antice calatorii au vazut Romania ca un teritotoriu impresionant. Carpatii romanesti, denumiti si Alpii Transilvaneni prezinta un peisaj unic ca varietate de forme, de la inaltimi si vai amintind de vechii ghetari, pana la decorul fantastic al pesterilor. Litoralul Marii Negre si frumusetea Deltei Dunarii intregesc tabloul turistic de neuitat.

Istoria romanilor este parte a istoriei europene si poate una din cele mai framantate. Situati in calea marilor campanii de cucerire duse de Imperiul Otoman, Tarist si Hasburgic romanii si-au pastrat entitatea statala, credinta si civilizatia, ajungand sa infaptuiasca unitatea nationala in anul 1918.

Cele doua razboaie mondiale aduc romanilor diferite etape de dezvoltare, iar impunera fortata a regimului communist de catre trupele sovietice va imprima Romaniei o adanca pata istorica si culturala. Revolutia din1989 pune capat regimului totalitar si se inaugureaza o noua fila in istoria contemporana.

Spectrul cultural romanesc aduce Romania in Europa si in intreaga lume. Arta plastica romaneasca atesta existenta unei traditii bizantine dovedita de inflorirea picturii murale in Valahia si Moldova de Nord (Curtea de Arges, Voronet, Moldovita).

In secolul 19, pictura romaneasca isi face o intrare stralucita in zona modernitatii prin artisti ca: Theodor Aman, N. Grigorescu, Ioan Andreescu, Stefan Luchian, iar Constantin Brancusi restructureaza intreaga arta sculpturala a secolului 20.

Canada, precum Romania, este binecuvantata de Dumnezeu prin peisajele superbe ale naturii. Muntele, este una dintre pasiunile mele.In mijlocul padurii se poate simti linistea si puritatea naturii, aceeasi liniste pe care o gasim atunci cand suntem in Casa Domnului. Totul este perfect, totul depinde de noi, de cum gandim, de ce simtim, de energia pozitiva cu care ne inconjuram, cu care gandim.

Acasa, acolo in Romania noastra, muntii sunt aceeasi, linistea este aceeasi. Poate din acest motiv, atunci cand escaladez muntii ma simt aproape de Romania, deoarece natura nu stie engleza sau romana, totul este o singura limba: ceea ce suntem, ceea ce simtim.

La inceput, fiind inconjurat de acesti uriasi munti, te simti mic, poate neimportant. Dar daca esti atent, iti deschizi inima si sufletul, muntii, oricat de impunatori ar fi, te adopta, te ajuta. Nu conteaza ca tu esti mic pe langa ei. Asa este si in viata : cu cat esti mai mare, ar trebuie sa ajuti si pe ceilalti mici.

In ziua de astazi, in care rationalismul si materialismul domina atat in Europa cat mai ales in America de Nord, a vorbi despre iubirea de tara a devenit ceva aproape comic pentru foarte multa lume. Cei care isi exprima asemenea sentimente sunt considerati ori demagogi ori oameni cu 'vederi perimate' incapabili de a intelege ca 'lumea civilizata' se indreapta spre un globalism bazat pe un internationalism acerb in care notiunea de natiune va fi trimisa la lada de gunoi a istoriei.

Cum, insa, omul este o fiinta de multe ori irationala, unii dintre noi, cei pe care viata i-a facut sa fie la mii de kilometri de casa, nutresc asemenea sentimente 'perimate' care ni se par nobile si curate. Amintindu-ne ca un alt internationalism acerb, crescut din aceleasi radacini ca si cel prezent, s-a dovedit pana la urma a fi avorton, desi a ucis milioane de oameni inainte de a-si da sufletul, ramanem incredintati ca totusi nu se stie cine va ajunge la lada de gunoi a istoriei. Tocmai 'naivitatea' si 'ignoranta' noastra in treburile politice ne permit sa ne iubim tara si locurile unde am copilarit si ne-am format ca oameni.

Analizand problema iubirii de tara in profunzime, descoperim, insa, ca aceasta iubire este incompleta. Si asta tocmai pentru ca tara propriu-zisa nu este decat o parte a neamului romanesc, ea reprezentand doar patrimoniul material al acestuia. Pentru a constientiza iubirea de neam, trebuie sa ne aducem aminte ca el mai are atat un patrimoniu fizic cat si unul spiritual. Numai aceste trei patrimonii luate impreuna si intelese asa cum se cuvine duc la iubirea de neam, care, dupa credinta in Dumnezeu, este cel mai pur sentiment uman.

Asadar, tara si bogatiile ei fac parte din patrimoniul material al neamului. Cand spunem tara, nu ne referim doar la teritoriul statal de astazi ci la toate teritoriile in care licare flacara romanismului. Ca atare, Basarabia si Bucovina de Nord, nu ne pot fi indiferente, aceste provincii facand parte tot din trupul tarii care in momentul actual continua sa fie ciuntita de vicisitudinile istoriei.

Din patrimoniul fizic al neamului fac parte atat romanii care traiesc pe intregul mapamond in ziua de astazi cat si cei morti si cei care vor veni dupa noi. Datoria noastra, a celor aflatori in viata, este sa fim puntea de legatura intre stramosi si urmasi, urmand intelepciunea si datinile primilor si educandu-i pe cei din urma in spiritul respectului si iubirii de neam. Avem un trecut foarte bogat in fapte de toate felurile. Alaturi de eroi nemuritori avem si tradatori, alaturi de sfinti avem si iude, alaturi de martiri avem si tortionari. Din toate acestea trebuie sa invatam si sa fim atenti pentru ca faptele celor din prima categorie sa ne fie calauze in viata, iar pacatele celor din a doua sa ne fie invatatura de minte.

Patrimoniul spiritual al neamului este cel mai important pentru ca aici intram pe taramul credintei si a culturii noastre nationale. Se spune ca poporul nostru s-a nascut crestin. Desi "suntem un neam crucificat intre talhari" si "de veacuri bem paharul lor cu fiere," asa cum ne spune un poet al inchisorilor rosii, am reusit totusi sa ne pastram credinta ortodoxa si obiceiurile bisericii noastre. In ziua de azi, cand incapatanarea unora se straduie sa-l alunge pe Dumnezeu din sufletele oamenilor, si cand tot felul de secte eretice iau cu asalt atat teritoriul Romaniei cat si emigrantul nou sosit in Lumea Noua, noi trebuie sa veghem intotdeauna asupra credintei noastre pentru a nu ne sminti din cauza acestor ispite. Cu cei atrasi de curentele filosofice atee sau eretice trebuie depusa o munca titanica de lamurire si readucere in corabia credintei celei drepte. Copiilor nostri trebuie sa le facem o educatie crestina pentru a contracara inca de la inceput talazurile vremurilor in care traim.

In ceea ce priveste cultura noastra nationala, avem obligatia de a o cunoaste si de a o impartasi atat strainilor care vor sa faca cunostinta cu ea, dar mai ales generatiilor care vor urma. Romanilor din diaspora le este greu sa mentina un contact cultural cu tara. Cu toate acestea acest contact cultural este foarte important pentru ca fara el cunostintele culturale incep sa se piarda. Trebuie sa citim, trebuie sa discutam intre noi si trebuie sa ne indemnam unii pe altii pentru a nu pierde nimic din tezaurul de idei si conceptii pe care romanismul l-a creat de-a lungul timpului.

Prin cele de mai sus am incercat sa analizam zestrea neamului nostru pe cele trei planuri: cel material, cel fizic si cel spiritual. Asa cum spuneam, dupa credinta in Dumnezeu, iubirea de neam este cel mai pur sentiment uman. Aceste doua sentimente il fac pe om ceea ce este si il despart de robotul rational si rece in care vor sa-l transforme anumite forte si curente moderne.