Ne scrie parintele:


E prea tirziu pentru a scrie cuvint de suflet catre suflete? E prea devreme poate pentru a incerca sa lacrimam in acest univers, uneori haotic si imens; alteori... asezat, linistit, asemenea gradinii cu flori de la streasina casei. Daca cugetam in aceste zile?( si parca fiecare zi o masuram in decenii nu in ore) la florile de mar din ograda, sau la crudele cirese da mai, pe care doar vecinul, cel care are oblace de lemn de frasin la geamul ce da cu vederea la ciresul de mai..., pe care noi copii(vesnic copilul din noi) il mai degustam sub privirea zimbitoare si ascunsa a vesnicului vecin...
...Si cum ziceam, daca in aceste zile gindim fiecare din noi macar la o gradina sau la un colt de rai al copilariei, atunci cu siguranta ne vine in minte si povestea din gradina Ghetsimani, spusa de preotul copilariei noastre.
Oare cind spunea acel preot povestea aceea cu Iisus si Iuda? Oare cum a putut cintari mai mult 30 de arginti decit esenta absoluta a tuturor lucrurilor? Oare la Cina cea de taina, Iuda, cum s-a putut impartasi cu nevrednicie?
Oare Hristos a cazut pe drumul Golgotei numai din cauza greutatii crucii sau si din cauza ca el purta in acelasi timp pacatele omenirii pe umerii Sai dumnezeiesti zamisliti din Fecioara Maria?
DA!... asa imi amintesc Iisus Hristos chiar a murit pe cruce. Cind era in chinuri si in suferintele rastignirii a zis: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit?" Apoi cu fata senina, acceptindu-si conditia umana imbratiseaza lumea de acolo de sus de pe cruce si incredintindu-si duhul in miinile Tatalui Sau, moare in chinuri groaznice rascumparind astfel neamul omenesc din robia diavolului.
Imbratisarea lui Iisus, moment de agonie si extaz divino-uman; ce moment crucial pentru umanitate a fost moartea lui Iisus Hristos pe cruce. Imaginati-va... Om si Dumnezeu; doua firi si o singura persoana. Unitate perfecta si suprema rascumparare.
Agonie deoarece Omul Iisus Hristos suferea real. Extaz deoarece El stia ca a reusit rascumpararea omenirii din robia vrajmasului, a diavolului.
As vrea sa ne conectam mintea noastra la o stare a fiintei umane pe care orice pamintean a avut-o macar o data in viata. Aceasta stare despre care as vrea sa cugetam este deznadejdea.
Deznadejdea care este considerata ca si un pacat in crestinism, este o stare dar in acelasi timp poate fi si o energie, o forta; aceasta, tu ca si om, care ai chipul lui Dumnezeu in tine (vointa, ratiunea si sentimentul) o poti converti schimbindu-i polaritatea. Poti sa faci ca aceasta energie umana negativa, distrugatoare sa devina pozitiva, mintuitoare.
Cum poti sa faci acest lucru? Simplu: sa nu uiti cine esti. Adam in rai dupa ce a pacatuit a fost cuprins de deznadejde. A fugit, s-a ascuns de Dumnezeu. Iuda dupa ce l-a vindut pe Iisus si a vazut urmarea faptelor sale a inapoiat banii preotilor celor mai de seama si batrinilor zicind: "Am pacatuit, caci am vindut singe nevinovat". Si Adam si Iuda au uitat cine sunt ei, fapturi ale lui Dumnezeu, si au uitat si cine este Ziditorul lor; au uitat ca Dumnezeu este bun , iertator, milostiv si drept si credeau in acele momente ale vietii lor ca Dumnezeu este neiertator, nemilos, rau si nedrept.
Pe de alta parte sfintii, chiar daca la un moment dat in viata au fost cuprinsi e deznadejde, nu au uitat cine sunt ei de fapt si nu au uitat cine e Ziditorul lor si care sunt atributele esentiale ale lui Dumnezeu.
Avem exemple in acest sens. Maria Egipteanca vazind ca nu poate sa intre in biserica ca sa se inchine si ea Sfintei Cruci, a deznadajduit; dar si-a adus aminte cine este ea si cine este Ziditorul ei. A transformat aceasta deznadejde in nadejde sau putem spune ca a deznadajduit haric. Aceeasi putere si forta interioara umana transfigurata divin.
Iisus Hristos cind era pe cruce, Deoarece El este si Om adevarat si Dumnezeu adevarat, a fost cuprins si el de aceasta stare de deznadejde harica. A zis:"Dumnezeu meu, Dumnezeu meu pentru ce M-ai parasit?"; dar El, nu a uitat cine este. Stia ca a venit in lume sa ne mintuiasca, ca a facut asta de bunavoie.
Nadejdea si faptul ca nu uiti cine esti si cine este Ziditorul tau, iti ofera o implinire sufleteasca care se numeste identitate. Deznadejdea jalnica impreunata cu uitarea aduce dupa sine lipsa de identitate, retezarea orizontului personal, mediocritate.
Tu cine esti? Raspunde-ti la aceasta intrebare si alege calea pe care o doresti pentru ca poti, sta in puterea ta sa alegi identitatea sau lipsa de identitate, nedejdea sau deznadejdea, viata sau moarte , raiul sau iadul.
Un indemn existential ne da si Sf. Siluan Athonitul:" Tine mintea in iad si nu deznadajdui". Cuvinte pline de tilc si de sfintenie, chiar daca la primavedere cuvintele par un nonsens. Pentru ca ce poate fi iadul decit si o stare de deznedejde absoluta. Cred ca Sf. Siluan vrea sa ne atraga atentia ca mintea noastra poate sa hotarasca si sa aleaga calea noastra de a exista. Parca auzim si astazi pe preotul copilariei noastre zicind: "sa te rogi ca si cum miine ai muri". In Joia Mare are loc Cina cea de taina; Iisus Hristos instituie euharistia, Taina Impartasaniei. Astfel noi prin Sfinta Liturghie actualizam intr-un mod nesingeros, jertfa singeroasa a Mintuitorului; de fapt actualizam intreaga opera de mantuire a lui Iisus Hristos oferita umanitatii. In Joia Mare seara noi traim real Patimile Mintuitorului (Denia celor 12 Evanghelii).
In Saptamina Patimilor intreaga umanitate este vinduta pentru un pumn de arginti, intreaga umanitate patimeste pe cruce impeuna cu Iisus Hristos, ca apoi sa inviem cu totii in Ziua Invierii.
In Vinerea Mare seara, este rinduit Prohodul Domnului, o minunata randuiala de cintari prin care cinstim moartea de bunavoie a Mintuitorului.
Vinerea Mare este o zi de post negru - nu se maninca si nu se bea nimic; cei mai slabi pot sa manince ceva legume si putina apa seara. Deasemenea este si o zi aliturgica - adica zi in care nu se face Sf. Liturghie.
In traditia noastra, din Joia Mare seara nu se trag clopotele in biserici pina la Inviere. Astfel cinstim Patimile si moartea lui Iisus si traim real aceste evenimente.
Astfel ne reculegem in post si rugaciune asteptind sa auzim glasul clopotelor care vor vesti Invierea. Si anul acesta, cand savirsim pentru a doua oara Slujba Invierii in parohia Sf. Andrei din Calgary clopotele Invierii le vom auzi doar in sufletele noastre sau venind prin vazduh din turlele bisericilor fratilor nostri ortodocsi care, spre bucuria si cinstea lor, de-a lungul timpului, si-au construit o biserica. Acest loc minunat unde cerul se intalneste cu pamantul si omul cu Dumnezeu; si unde omul poate sa-si pastreze sau sa-si redobindeasca identitatea.
Sa ne punem fiecare din noi intrebarea: "De ce nu se aud si clopotele noastre?" Si sa raspundem cu vocea sufletului, locul unde fiecare dintre noi avem o biserica, si unde clopotele inimii rad si plang impreuna cu noi si vor vesti si pentru noi Invierea lui Iisus Hristos, dar si Invierea identitatii fiecaruia dintre noi.
-
Pr. Vasile Moisi
P.S. M-am intrebat si eu si mi-a venit un raspuns ca un ecou:
Pe dealul bland sta neclintita-n veghe
O turla-nalta cu trei cruci prea sfinte.
Fagas de duh ca o poteca veche.
Pe care merg doar rugi din suflet si din minte.
-
Urca alene rugile spre cer
Parca schiopand de boala necredintei
Dar cind vibreaza Crezul in eter
E pace, e mirific - spectacolul vointei
-
Apoi imbratisam in cenusiu vointa
O leganam pe bratul ratiunii
Speram rational, rationam speranta
Si oferim iubire natiunii
-
Ce-avem de oferit umanitatii?
Noi simpli romanasi din creste carpatine
Doar din altar chipul divinitatii
Poteca milenara de ruga si suspine.
-
Doamne ajuta!